tracking

Ce presupune prevenirea coroziunii?

Coroziunea este considerată, de obicei, o etapă prin care trec toate produsele din metal. Mulți consideră că metalul este condamnat la coroziune, prin urmare se iau măsuri pentru a o dizolva, în loc să se ia măsuri pentru a o preveni. Însă prevenirea coroziunii este posibilă printr-o abordare pro-activă.

Coroziunea este un proces chimic în care un metal este redus la stadiul de minereu prin oxidare. În termeni mai simpli, aceasta constă în formarea de compuși pe suprafața unui metal în prezența aerului, apei sau a unui electrolit.

Anumite metale sunt mai predispuse decât altele la coroziune. Aceasta din cauza ratei diferite de reactivitate a diferitelor metale. Ratele de reactivitate diferite ale unor metale pot fi utilizate pentru a proteja alte metale împotriva coroziunii.

Aluminiul și zincul se corodează mai greu decât fierul. De aceea, acestea pot fi folosite pentru a preveni coroziunea fierului. Procesul de a proteja un metal împotriva coroziunii prin acoperirea acestuia cu un alt metal este cunoscut ca galvanizare.

Pentru a salva fierul de la ruginire (coroziunea fierului este cunoscută ca ruginire), acesta este imersat în zinc, care reacționează cu oxigenul din aer imediat, formând o peliculă subțire pe suprafața fierului. Aceasta ajută ca elementele din fier să rămână intacte și să nu reacționeze cu oxigenul. Aluminiul poate fi, de asemenea, folosit în acest scop. Galvanizarea este cunoscută și ca strat sacrificial, unde un metal își sacrifică propriile particule încărcate pentru a proteja al doilea metal de dedesubt.

O altă metodă pentru prevenirea coroziunii este acoperirea tip barieră. Acest proces este relativ mai simplu decât galvanizarea și nu este prea tehnic. Tot ce ai nevoie este să vopsești suprafața metalică pe care dorești să o protejezi sau să o acoperi cu plastic sau o pulbere pentru a opri ionii liberi din a reacționa cu oxigenul.

Amestecarea metalelor rezistente la coroziune cu metale mai puțin rezistente la oxidare pentru a forma un compus puternic care poate rezista umezelii este o altă metodă eficientă de prevenire a coroziunii. Realizarea de aliaje rezistente la coroziune este extrem de eficientă, însă teribil de costisitoare.

Următorul proces folosit pentru a preveni coroziunea este cunoscut drept protecție catodică. Coroziunea apare atunci când are loc o reacție între particulele încărcate și oxigen. Atunci când chimiștii folosesc tehnica de protecție catodică, aceștia schimbă punctele active în puncte pasive, blocând posibilitatea unei reacții. În termeni laici, particulele încărcate sunt expuse la acceptorii de electroni, astfel încât lucrează împreună pentru a evita reacția dintre ioni și oxigen.

Dacă nu ești un expert în chimie, atunci acoperirea tip barieră este probabil metoda cea mai potrivită și comodă pentru a inhiba coroziunea. Coroziunea afectează excesiv uneltele și echipamentele, iar eliminarea suprafeței deteriorate poate fi destul de costisitoare pe termen lung. Mai bine previi, decât să repari!

Exonerare a responsabilității

Utilizările indicate și descrise pentru produsele WD-40 au fost furnizate societății WD-40 de către utilizatorii înșiși. Aceste utilizări nu au fost testate de Compania WD-40 și nu constituie o recomandare sau sugestie pentru utilizare de către compania WD-40. Bunul simț ar trebui exercitat ori de câte ori se utilizează produsele companiei WD-40. Respectați întotdeauna instrucțiunile și respectați avertismentele afișate pe ambalaj.

Date de contact

Temad Co SRL Brașov, Șoseaua Cristianului Nr. 12, 500053 România

© 2020 WD-40 Company