Bianca Hau
9 September 2021
În prezent, viața a devenit destul de haotică, iar timpul liber pe care îl avem la dispoziție devine tot mai puțin. Trebuie să ne împărțim între casă, copii, muncă… iar în căutarea unui mod de optimizare a timpului, multe familii cumpără dispozitive capabile să le ajute să își îndeplinească sarcinile casnice. Aspiratorul robot este unul dintre acestea! La fel ca toate aparatele electrocasnice și aspiratoarele robot necesită întreținere. În acest articol, vom afla cum se curăță un aspirator robot, însă și cum să îi lubrifiem componentele!
În primul rând, cum funcționează un aspirator robot?
Majoritatea modelelor au o formă circulară și au perii rotative ce intră parțial în contact cu solul. Forma sa circulară îi asigură o mai mare libertate de mișcare.
Toate modelele de aspirator robot au un panou de comandă în partea superioară, ce poate fi acționat manual, prin telecomandă sau folosind un smartphone.
În esență, totuși, aspiratoarele robot funcționează precum aspiratoarele tradiționale: periile colectează și filtrează murdăria și o depozitează într-un rezervor, care trebuie golit după fiecare utilizare.
Pentru a putea identifica obstacolele, pentru a evita căderea în gol și pentru a cartografia planul casei, aspiratoarele robot au senzori în față și în spate. Aceștia reprezintă ochii aparatului și trebuie curățați. Pentru a îndepărta reziduurile de praf, folosim o lavetă moale îmbibată în apă cu săpun.
În acest caz, urmează instrucțiunile producătorului. În general, este necesară curățarea filtrelor cu o perie moale, apoi reziduurile fine trebuie colectate cu ajutorul unui aspirator. La final, dacă este permis, spală filtrele sub jetul de apă.
Golește cutia colectoare după fiecare utilizare și spal-o sub jetul de apă o dată pe lună. Înainte de a o remonta, asigură-te că s-a uscat complet.
Periile rotative înfășoară în jurul lor fire de păr. Când observi astfel de reziduuri încâlcite pe perii, îndepărtează-le. Astfel vei împiedica blocarea și ruperea acestora. Pentru aceasta, va trebui să le scoți din locașul lor, urmând instrucțiunile producătorului.
Aspiratoarele robot sunt de obicei echipate cu o roată centrală cu câteva roți laterale.
Curăță roata centrală cu o perie mică și îndepărtează eventualele fire de pe aceasta, folosind o pensetă.
În ceea ce privește roțile laterale, dacă este posibil, acestea trebuie înlăturate și curățate cu o lavetă moale, ușor umezită.
Aceasta reprezintă o operațiune de bază pentru asigurarea unei durate de viață îndelungate a aparatului. Frecarea cauzează uzura componentelor care încep să funcționeze necorespunzător, riscând chiar deteriorarea pardoselii!
Pentru evitarea problemelor de acest tip, este suficientă aplicarea unui lubrifiant adecvat, precum lubrifiantul uscat WD-40 Specialist Dry PTFE, care pe lângă faptul că asigură o mișcare lină a componentelor, nu atrage praful și murdăria. Politetrafluoretilena prezentă în acest produs eliberează o peliculă uscată pe componentele pe care este aplicată, garantând lubrifierea optimă a acestora! Lubrifiantul uscat WD-40 Specialist Dry PTFE este compatibil cu toate tipurile de metale și materiale plastice și este adecvat pentru lubrifierea roților, știfturilor, periilor rotative, fără a lăsa urme.
Folosirea acestuia este simplă: ridică aplicatorul prevăzut cu tehnologia de poziționare dublă (Double Position System) pentru o aplicare precisă, pulverizează lubrifiant uscat cu PTFE pe componenta pe care dorești să o lubrifiezi și lasă să acționeze câteva minute. Îndepărtează produsul în exces folosind o lavetă.
Exonerare a responsabilității
Utilizările indicate și descrise pentru produsele WD-40 au fost furnizate societății WD-40 de către utilizatorii înșiși. Aceste utilizări nu au fost testate de Compania WD-40 și nu constituie o recomandare sau sugestie pentru utilizare de către compania WD-40. Bunul simț ar trebui exercitat ori de câte ori se utilizează produsele companiei WD-40. Respectați întotdeauna instrucțiunile și respectați avertismentele afișate pe ambalaj.
Datorită formulei anti-fricțiune acest spray este perfect pentru mecanisme cu utilizare frecventă sau repetitivă, care necesită protecție împotriva uzurii zilnice, cum ar fi șinele de uși și ferestre, lanțuri și role, unelte electrice, burghie și încuietori.
© 2025 WD-40 Company.
Toate drepturile rezervate